News

Demersul global al Grupului Alexandrion de a comunica povestea “Carpathian Single Malt Whisky” la nivel mondial, a continuat cu evenimentul de lansare de la Sofia

Demersul global al Grupului Alexandrion de a comunica povestea “Carpathian Single Malt Whisky” la nivel mondial, a continuat cu evenimentul de lansare de la Sofia (Bulgaria), găzduit în ambianța

somptuoasă și elegantă a Ambasadei României în Bulgaria, în prezenţa Excelenţei Sale, doamna Brânduşa Predescu, Ambasadorul României în Republica Bulgaria și a domnului Boris Gurov, partenerul Alexandrion Wines & Spirits Bulgaria.

Dr. Nawaf Salameh, Președintele Fondator al Grupului Alexandrion, a declarat: “Turul nostru global continuă aici, la Sofia, în Bulgaria, alături de vecinii și partenerii noștri apropiați.

Atât Bulgaria, cât și România au devenit membre ale UE la 1 ianuarie 2007, avem granițe comune și acum avem în comun unul dintre produsele noastre emblematice, care va prospera cu siguranţă în această țară frumoasă.

Pentru ca acest lucru să devină posibil, sunt încântat și mândru de primirea călduroasă de care s-au bucurat Carpathian Single Malt și echipele noastre din România și Bulgaria la Ambasada României din Bulgaria, oferită de către Excelența Sa, doamna Brândușa Predescu.

Apreciem sprijinul oferit de Ambasadă și de Alexandrion Wines & Spirits Bulgaria, pentru că acest lucru înseamnă că putem construi pe baza a ceea ce am realizat în ultimul an.”

Excelența Sa, doamna Brândușa Predescu, Ambasadorul României în Bulgaria, a subliniat: “România are o moștenire culturală bogată și diversă, renumită pentru reperele sale istorice, peisajele care îți taie respirația și recunosuta ospitalitate.

Astăzi, adăugăm o altă dimensiune ofertei țării noastre, și anume Carpathian Single Malt – un whisky cu adevărat excepțional, inspirat din tradițiile scoțiene milenare, infuzat cu propriul nostru caracter românesc unic și produs în întregime cu ingrediente pur românești.

Vă încurajez pe toți să experimentați gusturile şi aromele rafinate ale acestui whisky remarcabil, să îi savurați complexitatea și să împărtășiți mândria pe care o simțim pe măsură ce industria românească a whisky-ului intră pe piața din Bulgaria prin intermediul Alexandrion Group.”

Dl. Boris Gurov, Partener Alexandrion Wines & Spirits Bulgaria, a concluzionat: “Astăzi sărbătorim un brand care reprezintă calitate fără compromisuri, născut pentru a fi un ambasador al conectivității și al cooperării transfrontaliere.

Împreună cu partenerii noștri, împărtășim valorile comune ale deschiderii și transparenței, ale integrității și respectului reciproc.

Aceasta este ceea ce ne-a adus împreună și ceea ce va duce la succesul Alexandrion Wines & Spirits Bulgaria ca parte vitală a expansiunii globale a Grupului Alexandrion în întreaga lume.

Sperăm că Bulgaria va fi un bun exemplu al interesului nostru reciproc de a încerca să facem lucrurile mai bine.

Aș dori să țin un toast pentru succes, unitate și un viitor mai luminos pentru noi toți. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”

“Scena” a oferit cadrul perfect pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri între gazda noastră Colin. C Lovering, Global Brand Ambassador Carpathian Single Malt și Master Distiller-ul Allan Anderson, care le-a oferit oaspeților interesaţi o perspectivă asupra trecutului, prezentului și viitorului Carpathian Single Malt Whisky.