Economic

Resurse europene pentru achiziția de vehicule nepoluante și puncte de reîncărcare vehicule electrice

Fonduri din surse europene pentru achiziția de vehicule nepoluante și puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice.

Veste bună pentru municipiul Mediaș și zona de nord a județului Sibiu. Primarul Gheorghe Roman a semnat astăzi la București două contracte fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 70 milioane de lei. Acestea se referă la achiziția de vehicule nepoluante și asigurarea de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul Mediaș, dar și pentru zona de nord a județului Sibiu.

,,Am semnat astăzi două contracte pe fonduri europene nerambursabile, importante atât pentru Mediaș, cât și pentru nordul județului Sibiu. Un contract prevede înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public prin achiziția de vehicule nepoluante și asigurarea de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul Mediaș. Valoarea este de aproximativ 20.000.000 lei. Cel de-al doilea contract vizează înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public prin achiziția de vehicule nepoluante și stații de încărcare vehicule electrice în Medias și în nordul județului Sibiu, valoarea fiind de aproximativ 50.000.000 lei.

Accesând finanțarea prin PNRR pentru aceste proiecte, problema delicată și grea a transportului public de călători în municipiul nostru și în nordul județului își va găsi cu siguranța rezolvarea într-un timp relativ scurt. Voi invita la începutul anului viitor la sediul Primăriei Mediaș primarii localităților: Alma, Ațel, Axente Sever, Biertan, Blajel, Bârghiș, Brateiu, Copsa Mică, Dârlos, Dumbrăveni, Hoghilag, Micăsasa, Moșna, Șeica Mică, Târnava, Valea Viilor împreună cu echipa de consultanți pentru a stabili pașii pe care îi vom urma în derularea acestor proiecte.

Cetățenii care nu își văd localitatea inclusă în această listă trebuie să știe că invitația a fost lansată în nenumărate rânduri câtre toți primarii, dar decizia de a face parte din această asociație de transport a fost opțiunea fiecărui primar și/sau Consiliu Local în parte” a scris Primarul Gheorghe Roman, pe pagina sa din rețeaua de socializare Facebook.