Lista recordurilor olimpice la atletism
Lista recordurilor olimpice la atletism cuprinde recordurile olimpice stabilite de atleți la Jocurile Olimpice de vară și recunoscute de Comitetul Olimpic Internațional (COI). Jocurile Olimpice de vară se desfășoară odată la patru ani. Primele Jocuri Olimpice moderne s-au desfășurat la Atena în 1896.
Atletismul figurează în programul Jocurilor Olimpice de la prima ediție pentru bărbați și din 1928 pentru femei.[1] În prezent există 24 de probe pentru bărbați, iar 23 de probe pentru femei. La proba de 50 km marș concurează exclusiv bărbați. La femei proba combinată este heptatlonul, care conține șapte discipline, iar la bărbați decatlonul, care conține zece discipline. La femei proba de alergare cu garduri la distanță mică este de 100 de metri, cu 10 metri mai scurt decât la bărbați.