LifestyleNews

Ținuta într-o singură culoare. Personalizarea acesteia

Ținutele monocromatice sunt cu adevărat captivante și pot atrage atenția asupra ta într-un mod pozitiv. Iată 5 trucuri prin care poți personaliza un outfit într-o singură culoare și prin care să îl scoți din banalitate. Îndrăznește să experimentezi cu accesorii inedite, tonuri, texturi, imprimeuri și nuanțe neutre sau complementare.

1. Adaugă accesorii interesante

Pentru a adăuga personalitate ținutei într-o singură culoare, poți opta pentru accesorii care să contrasteze cu nuanța predominantă. Spre exemplu, completează outfitul tău cu ochelari de soare pentru bărbați Pepe Jeans cu ramă metalică și lentilă în degrade.

Totodată, ținuta poate fi schimbată radial cu o geantă sau un rucsac cu formă atipică, o curea interesantă, o eșarfă îndrăzneață sau cu un set de brățări, coliere și inele care să reflecte personalitatea ta și să-ți contureze stilul personal.

2. Optează pentru 2-3 tonuri ale aceleiași culori

O modalitatea ușoară și eficientă de a crea o ținută sofisticată este combinarea a 2-3 tonuri ale aceleiași culori. Este important să alegi nuanțe care se potrivesc cu pielea, părul și ochii tăi, astfel încât outfitul să te pună în evidență.

Spre exemplu, pentru a evita ca o ținută monocromatică să pară monotonă, folosește un tricou sau top albastru deschis, o curea sau un accesoriu albastru cerneală și pantaloni sau fustă bleumarin.

3. Combină texturi diferite

Lumina se reflectă diferit în funcție de textura articolelor de îmbrăcăminte. Creează un contrast interesant și îndrăznește să experimentezi cu materiale diferite, cum ar fi: denimul și bumbacul sau mătasea, pielea și satinul sau, în lunile răcoroase, tricotul.

De asemenea, poți personaliza ținuta cu nuanțe metalice sau neon. Spre exemplu, un outfit gri va deveni mult mai interesant dacă adaugi o jachetă argintie sau o fustă cu paiete gri-metalizat. Totodată, unui set sport din 2 piese de culoare galbenă îi poți alătura încălțări galben-neon.

4. Alege un articol de îmbrăcăminte cu imprimeu

O ținută simplă poate fi transformată radical prin adăugarea unui articol de îmbrăcăminte cu imprimeu floral, geometric, abstract sau cu un print cu trupa preferată, o lucrare de artă sau cu ceva care să te reprezinte.

Este indicat să alegi un imprimeu care are nuanțe asemănătoare sau complementare cu cele folosite în ținută, pentru a obține un look armonios și de impact. În același timp, este potrivit și un print cu detalii neutre, albe, negre, de culoarea pielii ș.a.

5. Completează ținuta cu o culoare neutră sau complementară

Nu este obligatoriu să te îmbraci cu aceeași culoare din cap până-n picioare. Ținuta monocromatică poate fi îmbogățită cu accesorii cu nuanțe neutre, care să nu distragă atenția: o poșetă albă, o eșarfă crem, ochelari de soare negri, o pălărie gri etc.

Un alt truc la care poți recurge pentru a dinamiza un outfit într-o singură culoarea este adăugarea articolelor de îmbrăcăminte sau accesoriilor în nuanțe complementare. De pildă, combină o jachetă și pantaloni cu talie înaltă albaștri cu un top portocaliu sau un tricou și pantaloni scurți galbeni cu încălțări sport mov.

Ținuta într-o singură culoare poate fi personalizată și revitalizată prin adăugarea unor accesorii interesante, așa cum sunt ochelarii de soare cu rame îndrăznețe, dar și prin îmbinarea armonioasă a diferitelor tonuri, texturi și imprimeuri.