Peste 500 000 de sesiuni de returnare a ambalajelor SGR au loc zilnic prin sistemele TOMRA instalate în România
- 80% din sistemele furnizate de companie se găsesc în cadrul marilor rețele comerciale, în timp ce 20% se află în magazine independente
TOMRA Collection România anunță că a atins un numar de peste 500 000 de consumatori care au returnat ambalaje SGR într-o singură zi prin sistemele automate (RVM) TOMRA, amplasate în punctele de returnare ale comercianților din toată țara, în cadrul Sistemului Garanție-Returnare (SGR).
SGR s-a lansat la data de 30 noiembrie 2023 și are un obiectiv de colectare în vederea reciclării a ambalajelor de plastic, sticlă și metal pentru băuturi puse pe piață în 2024 de 65%. Din 2026, acest obiectiv va crește la 85% pentru ambalajele de sticlă și respectiv 90% pentru ambalajele de plastic și metal.
În prima lună a anului, media zilnică a consumatorilor care returnau ambalaje prin sistemele TOMRA era de 21.700, în timp ce în luna iunie, media zilnică înregistrată a fost de 454.000. Interesul pentru SGR crește constant, astfel încat la începutul lunii iulie peste 500.000 de consumatori au returnat într-o singură zi ambalaje prin sistemele TOMRA.
“Ne bucură să vedem tot mai mulți consumatori care returnează, ceea ce arată că românii înțeleg beneficiile colectării și reciclării ambalajelor, contribuind semnificativ la un mediu mai curat. Fiecare ambalaj colectat de SGR înseamnă un ambalaj mai puțin în pădurile, râurile și pe străzile noastre. Multumim tuturor partenerilor nostri pentru încrederea acordată și că au ales soluțiile TOMRA în dotarea punctelor de returnare pentru consumatori”, a declarat Dorin Mihai, Director General, TOMRA Collection România.
Totodată, TOMRA Collection România comunică faptul că întreaga rețea de sisteme automate instalată la nivel national respectă toate specificațiile și standardele impuse de administratorul sistemului, RetuRO Sitem Garanție-Returnare.
O specificație importantă solicitată de administratorul SGR este că toate ambalajele preluate trebuie compactate sau sparte pe loc. La data de 31 mai 2024 s-a finalizat perioada de conformare cu această cerință pentru furnizorii de tehnologie privind ambalajele de sticlă și toate sistemele ce au fost sau vor fi amplasate trebuie să aibă funcția de spargere pe loc a unor astfel de ambalaje preluate.
“Sistemele TOMRA preiau toate tipurile de ambalaje și în condițiile impuse de Administratorul SGR. Conformarea cu aceste specificații și cerințe este un aspect important pentru comercianți, întrucât de aceasta depinde încasarea tarifului de gestionare și buna desfășurare a tuturor proceselor operaționale generate de colectarea ambalajelor SGR”, a mai declarat Dorin Mihai.
TOMRA Collection România furnizează comercianților mari, medii și mici sisteme automate pentru preluarea ambalajelor SGR, necesare pentru a eficientiza preluarea, atât pentru consumatori, cât și pentru personalul magazinului. Sistemele TOMRA sunt amplasate la nivel național, în toate formatele de magazine: hypermarketuri, supermarketuri, magazine de tip discount și cash & carry, magazine mici, de proximitate sau sătești.
80% din sistemele companiei sunt amplasate în cadrul marilor rețele comerciale, în timp ce 20% se găsesc în magazine independente, precum și în alte tipuri de puncte de returnare. Identificând nevoile pieței, TOMRA Collection România oferă comercianților informațiile necesare pentru conformarea cu cerințele legale privind SGR, precum și suportul necesar organizării punctelor de returnare.
”Venim în întâmpinarea nevoilor comercianților cu soluții ce includ atât sisteme de mici dimensiuni, cu o amprentă la sol de doar 0,6 mp, cât și cu sisteme modulare, pretabile punctelor de returnare cu un număr mare de consumatori. De asemenea, asigurăm livrare și instalare rapide pe întreg teritoriul țării și oferim soluții digitale pentru optimizarea întregului proces. Prin parteneri, punem la dispoziție și soluții flexibile de finanțare”, a mai declarat Dorin Mihai.
Fondată în 1972, TOMRA oferă soluții automate de colectare a ambalajelor pentru băuturi în vederea reciclării de tip Clean Loop Recycling, ce preiau ambalaje de plastic, metal și sticlă pentru a fi reutilizate și reciclate în ambalaje noi.
Cele aproximativ 85.000 de sisteme TOMRA instalate în peste 60 de piețe, colectează anual la nivel mondial peste 46 de miliarde de ambalaje pentru băuturi post consum.
Sistemele integrate TOMRA, de echipamente, soluții digitale și servicii, facilitează contribuția industriei, operatorilor de sisteme, a comercianților și consumatorilor pentru o planetă mai sustenabilă.