ActualEconomic

Porsche prezintă o siglă nouă. Va fi prezentă la toate modelele de la sfârșitul anului

Anul acesta este unul special pentru Porsche. Marca germană cu sediul la Zuffenhausen sărbătorește 75 de ani de la momentul lansării primului său model de serie, 356 No.1 Roadster. Am aflat, anterior, că Porsche va organiza un eveniment special la sediul său în data de 8 iunie.
Acum, constructorul german ne face o surpriză și ne prezintă o nouă siglă. Aceasta va fi văzută la toate modelele mărcii spre sfârșitul lui 2023.

Noua siglă, ușor revizuită, va fi prezentă la toate modelele constructorului german începând de la sfârșitul anului.

Anul acesta este unul special pentru Porsche. Marca germană cu sediul la Zuffenhausen sărbătorește 75 de ani de la momentul lansării primului său model de serie, 356 No.1 Roadster. Am aflat, anterior, că Porsche va organiza un eveniment special la sediul său în data de 8 iunie.

Acum, constructorul german ne face o surpriză și ne prezintă o nouă siglă. Aceasta va fi văzută la toate modelele mărcii spre sfârșitul lui 2023. Noua siglă este, de fapt, o ușoară actualizare a legendarei embleme Porsche, utilizată încă din 1952. De altfel, emblema pe care o știm noi a suferit, de-a lungul acestor ani, alte 5 modificări în trecut. Prima a fost în 1954, urmată de actualizări în: 1963, 1973, 1994 și 2008.

Noua siglă din 2023 aduce o ușoară schimbare cu privire la desenul calului cabrat, iar dungile roșii ale siglei conțin acum detalii în forma unui fagure de miere. Sigla este confecționată dintr-un metal lustruit, astfel încât noua emblemă este mai lucioasă față de cea anterioară.